Probabil că ai observat că – în ultima vreme – cutremurele par să fie pe
ordinea de zi a tuturor televiziunilor, în editorialele tuturor ziarelor, pe
buzele tuturor locuitorilor acestei ţări… Poate că – înainte de a începe – nu
ar fi rău deloc să discutăm câteva generalităţi despre cutremure: voi publica
în curând articole despre cum să afli primul despre iminenţa producerii unui
cutremur şi cum să te protejezi (urmăreşte blogul şi vei afla!)
Cum se produc cutremurele?
Explicaţiile precum „un mesaj al zeilor” sau mişcarea/ciocnirea plăcilor
tectonice sunt la fel de fundamentate din punct de vedere ştiinţific! Omul a
reuşit să trimită navete spaţiale la distanţe inimaginabile de Planeta noastră,
dar nu a reuşit să pătrundă în adâncuri la măcar 0,5% din raza Pământului!
Toate teoriile privind seismele se bazează pe intuiţia şi imaginaţia oamenilor
de ştiinţă.
Coordonatele cutremurelor
În primul şi în primul rând, un cutremur este caracterizat prin adâncimea
la care se produce.
Atunci când un cutremur se produce la o adâncime mică, energia sa se
descarcă pe o suprafaţă mică. Altfel spus, va fi resimţit şi va produce efecte
numai în apropierea epicentrului: un asemenea cutremur – produs la o adâncime
de 10km – poate distruge o localitate, cel mult un judeţ, dar nu va fi nici
măcar resimţit în restul ţării.
Dacă cutremurul se produce la o adâncime mare, atunci va fi resimţit la o
distanţă foarte mare de epicentru. De exemplu, o adâncime de peste 140 km poate
însemna efecte pe o suprafaţă cu raza de câteva sute de kilometri relativ de
zona epicentrală.
În al doilea rând, energia care se degajă la producerea unui cutremur este
un factor important, iar manifestările acesteia sunt măsurate cu diferite instrumente.
(Voi reveni la acest subiect, urmăreşte pagina de facebook pentru a fi la
curent!)
Cutremurul – o afacere
profitabilă
Sigur, ai intuit bine, din cutremure se pot câştiga mulţi, mulţi bani!
1. Cutremurele sunt cap de afiş, cresc audienţa
Orice televiziune, orice jurnalist va dori să fie în topul audienţelor
publicului. A aborda subiecte de interes general, subiecte fierbinţi, înseamnă
o cotă de piaţă mai bună, adică mai mulţi bani.
2. Societăţile de asigurare
Iminenţa unui cutremur înseamnă creşterea primei de asigurare, deci o
profitabilitate mai mare. Ca asigurat, vei plăti mai mult; ei vor câştiga mai
mult: dar ce garanţie ai că – în momentul în care urmează să fii despăgubit –
nu-şi vor declara falimentul?!
3. Aplicaţiile şi telefonia mobilă
Poţi să-ţi descarci gratuit diferite aplicaţii care te avertizează că va
avea loc un cutremur, dar asta nu înseamnă că aplicaţia e chiar gratis:
probabil cineva a plătit-o. Însă aplicaţiile sunt compatibile doar cu anumite tipuri
de telefoane mobile, ceea ce determină achiziţionarea mai multor asemenea
telefoane (mai scumpe, datorită caracteristicilor de „smarphone”)
4. Prezicătorii
„Neica-nimeni”, artist în emiterea unor previziuni, care câştigă bani
spunându-ţi când şi unde îţi vei găsi fericirea, poate deveni vedetă peste noapte:
nu puţine au fost cazurile în care diferiţi cititori în stele au prezis că va
avea loc un cutremur! Televiziunile i-au luat interviuri la ore de maximă
audienţă, populaţia s-a panicat, toţi au aşteptat cu sufletul la gură… iar
cutremurul… pur şi simplu n-a avut chef să se producă!
5. Seismologii şi instituţiile statului
Iminenţa unui cutremur înseamnă un pumn de bani cheltuiţi din bugetul
statului: se investeşte în cercetare, se elaborează ghiduri şi proceduri: „cum
acţionăm”, „cum procedăm” „ce facem în caz de”, „cum ne pregătim pentru” în
calitate de cetăţean sau instituţie, în cazul unui cutremur.
Iar seismologii trebuie să vorbească despre posibilitatea producerii unor
cutremure. Un exemplu care te va pune pe gânduri este următorul: într-o ţară europeană
mai mulţi seismologi au fost condamnaţi la diferite pedepse cu executare pentru
că nu au prevenit populaţia!
6. Chiar şi lipsa predicţiilor înseamnă bani
Imaginează-ţi că eşti preşedintele unei ţări, că eşti ministru sau că eşti
principalul acţionar al unei firme de succes şi deţii informaţia că – în
următoarele 3 – 4 săptămâni – va avea loc un cutremur cu magnitudinea de peste
7 grade pe scara Richter. Ce ai face?! Ai fi sincer, panicând populaţia şi
determinându-i pe toţi să ia măsuri: oamenii nu mai merg la muncă, cei cu bani
pleacă cât mai departe, ceilalţi se refugiază în locuri considerate sigure,
economia se prăbuşeşte, criza se adânceşte… cutremurul trece, nu distruge decât
un număr nesemnificativ de locuinţe, nu moare nimeni (cu excepţia eventuală a
unui număr nesemnificativ de persoane, decedaţi înainte de producerea
cutremurului, datorită unor atacuri de panică) iar tu eşti tras la răspundere
pentru subminarea economiei naţionale!
7. Creşterea consumului
Unul dintre efectele crizei – diminuarea consumului – este estompată de
iminenţa unui cutremur. Nu se vând doar telefoanele mobile pe care funcţionează
aplicaţia de avertizare antiseismică: să ai un „rucsăcel” cu cele necesare în
caz de cutremur, eventual „plinul” la autoturismul personal, chiar şi o
„căsuţă” în care să poţi să te simţi un sinistrat norocos, într-o zonă fără riscuri seismice din ţară sau din
cealaltă parte a globului, câteva asigurări: obligatorie (că-i musai),
facultativă (de ce nu?!), de viaţă (că doar n-o să-ţi chinui urmaşii să te
trimită la cele veşnice pe banii lor!). Mai sunt şi „credincioşii” care cred că
dacă păşeşti pe locuri sfinte sau vizitezi moaşte odată pe an, primeşti
dragostea lui Dumnezeu pe lumea aceasta şi nemurirea pe cealaltă lume! Astfel
că pensiunile, hotelurile, restaurantele din apropierea acestor locuri, dar şi
agenţiile de turism, vor prospera!
Am scris acest articol cu toată sinceritatea…Dacă vei dori să mă
contrazici, opinia ta într-un comentariu sau pe pagina de facebook este
binevenită. Iar aprecierea ta pe pagina de facebook este o mare bucurie, pentru
care îţi mulţumesc anticipat!
Te rog însă să priveşti acest articol ca pe o părere personală, nu ca pe un
punct de vedere oficial!