Haine perfecte

Maxine

miercuri, 4 octombrie 2017

9 idei de reformă în învățământ :)

Câteva zeci de mii de glumeți au postat pe facebook această prostioară.


Dacă, într-o dimineață, profesorii ar decide să le facă pe plac, s-ar produce o veritabilă reformă în învățământ! Iată câteva idei pentru un învățământ de calitate!

1. În săptămâna Școala Altfel, toți elevii din clasa întâi să plătească câte o factură sau o taxă. Activitatea se va desfășura inițial la sediul unei bănci, iar ulterior la Direcția de taxe și impozite. Elevii vor avea la ei documentele doveditoare și banii necesari! (Cei care nu pot să facă rost de bani, să meargă la muncă! Ei trebuie învățați de timpuriu că banii se câștigă cu trudă!)

2. La clasa a II-a, cursurile nu vor mai fi ținute de cadre didactice, ci de inspectori ANAF! Din momentul în care au învățat să scrie și să citească, toți trebuie să știe ce sunt taxele și impozitele și care este rolul lor. (Astfel, ei își vor dezvolta și sentimentul patriotic, pentru că vor înțelege că muncim pentru țara noastră!)

3. Niciun elev nu va fi considerat absolvent al clasei a II-a, dacă nu promovează evaluarea națională care va consta într-un test din care să reiasă că elevul știe ce sunt taxele, câte sunt și numele fiecăreia dintre ele. (Astfel, când vor deveni politicieni, vor propune taxe și pentru poziția verticală a cetățenilor: că pentru aer și fum există deja... ce, voi n-ați auzit de taxele de mediu?!)

4. Cursurile claselor a III-a și a IV-a să se desfășoare într-un service auto. Toți copiii trebuie să cunoască cum se așează corect un cric, ce este un prezon, cum se schimbă o roată, iar cei mai isteți trebuie să cunoască cum se asambleză un motor.

5. Evaluarea națională la clasa a IV-a trebuie să se desfășoare ca probă practică: Cum schimb roata autoturismului cu cea de rezervă? (timp de lucru 5 minute) și Cum procedez dacă am rămas în pană de benzină și cea mai apropiată benzinărie se află la 60 km? (vor fi declarați promovați numai cei care pot alerga dus-întors cei 120 km în 6 minute!)

6. În clasele a V-a și a VI-a, cursurile se vor desfășura în Ibiza sau Las Vegas. Studiile vor consta în a privi - cu coada ochiului - la mașinile miliardarilor și a se furișa pe lângă gardurile caselor lor, pentru a învăța cum trebuie să arate o locuință și o mașină.

7. Se interzice cu desăvârșire studiul geometriei în clasele a VII-a și a VIII-a. Pitagora să fie interzis în toate școlile din România, iar tinerii să se pregătească pentru viață cu discipline precum: Cum să devin pițipoancă? Cum să devin șmecheraș de cartier?

8. Cursurile liceale să se rezume la studiu individual, finalizate cu un eseu, cu temă la alegere: Somn de voie până la amiază sau Cum obțin mai multe laicuri! (Laicuri se scrie, că în limba română se scrie cum se aude!)

9. Examenul de bacalaureat să aibă o probă unică: obținerea unui credit doar cu buletinul sau a unui credit online. În acest mod, tinerii vor învăța cum obții un împrumut! Și mai ales, cum îl plătești!

Acest articol este un pamflet! Nu uita să rămâi conectat cu pagina România de astăzi!
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu