Întrebări şi răspunsuri în cazul accidentului aviatic

Poate că deja v-aţi plictisit de subiect, dar misterul prăbuşirii avionului are încă multe variabile neelucidate. Iar indignarea provine nu din faptul că au murit nişte oameni, ci din indolenţa şi nepăsarea autorităţilor, care nu şi-au tulburat somnicul dulce al nopţii pentru a interveni. Este totuşi dificil să-ţi formezi o părere obiectivă, în condiţiile în care în presă sunt tot mai mulţi paparazzi şi mai puţini jurnalişti: fiecare ştire e îmbrăcată într-un halat gros al părerilor personale şi prezentată cu unicul ţel al creşterii audienţei prin orice mijloace! Iată câteva întrebări încă nerostite: la unele dintre ele nu cunosc răspunsul şi sper să-mi răspundeţi voi!

1. De ce a trebuit Adrian Iovan să reducă altitudinea?

Unul dintre reprezentanţii Romatsa, preşedintele Aleodor Frâncu a declarat pentru Mediafax că pilotul a cerut permisiunea să reducă altitudinea deoarece nu vedea nimic.

De ce ar fi avut nevoie să vadă?! Nu se afla prea aproape de aeroport!

Dacă acum câteva sute de ani oamenii puteau naviga (cu vaporul, e drept), fără să vadă nimic altceva decât întinderea nemărginită a oceanului şi totuşi cei mai mulţi dintre ei ajungeau la destinaţie orientându-se numai cu busole şi stele de pe cer… mă întreb „Chiar atât de primitive erau sistemele de navigaţie ale aeronavei şi hărţile de care dispuneau, încât nu se ridicau la nivelul celor din Evul Mediu?! Astăzi, în era radarelor şi radiolocaţiei, pentru ce ar fi avut nevoie să vadă?!” După opinia mea, ar fi trebuit să ştie coordonatele exacte ale avionului şi distanţa până la destinaţie în fiecare secundă de zbor, fără să vadă! Că scopul nu era să fie fotografiate peisajele montane, ci să ajungă într-un spital unde urma să aibă loc prelevarea de organe.

Nu ştiu să răspund la această întrebare, iar ca să-ţi fie şi mai dificil să-mi oferi un răspuns, o să mai formulez încă două întrebări ajutătoare: Imaginează-ţi că te deplasezi pe o cărare de munte sau pe o stradă neiluminată în toiul nopţii! Poţi vedea ceva? Dar dacă conduci un autoturism (oricât de vechi, doar să aibă vitezometru) cu viteză constantă de deplasare, cunoşti direcţia, coordonatele de plecare şi timpul, nu-i aşa că poţi afla coordonatele în care te afli în orice moment, cu o formulă simplă?

Ceaţa este unul din duşmanii piloţilor, făcând dificilă aterizarea şi chiar decolarea… însă nu şi în zbor… iar locul în care au fost găsite victimele era depărtişor de destinaţie…

2. Este STS vinovat?

Este una dintre puţinele întrebări ale acestui articol la care aş răspunde negativ. Dacă te rătăceşti într-un mare oraş, cu telefonul mobil în mână, poţi fi localizat cu o precizie aproape milimetrică, pentru că operatorii de telefonie mobilă au dispozitivele instalate aproape pe fiecare bloc (distanţele fiind de câteva zeci de metri), în timp ce în zonele montane acestea sunt la câteva zeci de kilometri; ba chiar există şi zone fără semnal GSM… (acolo era, din fericire). Să instalezi aceste antene pe fiecare kilometru pătrat ar fi un efort financiar de neimaginat: să nu mai discutăm de faptul că ar trebui să fie şi păzite! Mă întreb dacă ţări pe care le admirăm, precum Germania, Elveţia sau Statele Unite ale Americii dispun de asemenea dispozitive de localizare!

De aceea, eu nu mă mir de ce în pădurile din România nu avem antene GSM instalate din metru în metru… O întrebare mai corect formulată ar fi de ce nu a emis avionul însuşi coordonatele geografice ale locului unde a aterizat forţat? O alta ar fi: de ce nu exista în bagaje ceva care să emită semnale luminoase (un pistol cu rachete luminoase sau măcar o armă şi câteva cartuşe de manevră)?

Dacă e să căutăm vinovaţii cu lupa, aş întreba: Emite ANMH avertizări de ceaţă pentru zbor? În caz afirmativ, de ce a fost autorizat zborul? A fost aeronava verificată tehnic? Dacă da, de ce nu ştia pilotul unde se află? La ce vârstă sunt pensionaţi piloţii?

3. De ce nu colaborează instituţiile statului?

O întrebare auxiliară care mă frământă este „De ce supravieţuitorii au fost găsiţi de voluntari?”. Sigur, nu e rău deloc că s-au alăturat căutărilor pădurarii şi salvamontiştii: sufletişti şi cunoscători ai zonei, ei s-au trezit în toiul nopţii şi au colindat cărările de munte. Mă întreb însă unde erau jandarmii montani? Dotaţi cu vehicule uşoare pentru deplasări pe cărări de munte (ATV-uri şi vehicule pentru zăpadă), dacă s-ar fi implicat în căutări, ar fi redus timpul până la găsirea victimelor.

Dacă ar şti, Ceauşescu s-ar răsuci în mormânt… de invidie! Pe atunci exista Miliţia, adică o poliţie militarizată: fără misiuni externe, aceşti militari aveau ca obiectiv să apere regimul şi pe conducători de… popor. Acum, Jandarmeria – formată din militari cu misiuni interne (!) – îndreaptă tunurile de apă împotriva protestatarilor paşnici, nu de puţine ori le aplică lovituri celor care participă liniştiţi la manifestaţii, e percepută de microbişti ca fiind „galeria care se opune oricărei alte galerii” şi de adolescenţi ca fiind „acel ceva” care te amendează atunci când mănânci seminţe de floarea-soarelui.

De aceea îndrăznesc să formulez această nedumerire: De ce au fost supravieţuitorii găsiţi de un pădurar şi nu de jandarmii montani (despre care se presupune că sunt cel puţin la fel de buni cunoscători ai locului, dar care au şi mijloacele tehnice necesare deplasării rapide în zone montane.

Pădurarul care i-a găsit, a folosit arma pentru a-i localiza: el trăgea focuri de armă spre cer şi supravieţuitorii încercau să-şi dea seama dincotro se aude zgomotul şi cam la ce distanţă… Nu puteau face asta şi jandarmii?!

O altă nedumerire: cei implicaţi în căutări, fie ei medici, şoferi de ambulanţă sau voluntari, au fost ajutaţi de pompierii militari sau jandarmi prin dotarea cu obiecte care să emită sunete şi lumini (lanterne, fluiere, pistoale de semnalizare, etc., cu ajutorul cărora să poată localiza supravieţuitorii) sau au fost lăsaţi să orbecăiască prin pădure, fiecare în legea lui.

Sunt întrebări importante, pentru că – dacă timpul căutărilor ar fi fost înjumătăţit – toţi ar fi fost găsiţi în viaţă de echipele de salvare! adică ar fi avut o şansă!

4. Cine a ucis cele două victime?

Să afirmi că acel avion s-a prăbuşit e cel puţin o greşeală de exprimare, dacă nu o încercare de dezinformare! Aeronava a fost pilotată până în momentul impactului cu solul, moment în care s-a oprit mult prea brusc datorită terenului accidentat. Deci, este vorba de o aterizare forţată! Din acest motiv, toţi oamenii care se aflau în avion au supravieţuit.

De aceea, faptul că două dintre victime au decedat la câteva ore după impactul cu solul impune acestei întrebări o importanţă deosebită: moartea a survenit datorită rănilor pe care le aveau sau datorită frigului?

E posibil ca – peste câtva timp – să aflăm răspunsul la această întrebare. Tot aşa cum e posibil să fim luaţi de fraieri şi să nu aflăm asta niciodată.

Cu siguranţă, cele două cadavre vor fi examinate de medicii legişti, care vor formula o decizie privind cauza cea mai probabilă a morţii… Dacă nu cumva, din comoditate, vor completa raportul cu „stop cardiorespirator”! Raportul lor va ajunge pe mâna presei sau va fi clasificat…

Totuşi, pentru a formula o opinie dacă o persoană a decedat datorită hipotermiei e destul de simplu: ajunge o examinare vizuală! Poate nu am fost eu atentă, dar nu am auzit pe nimeni dintre cei care au constatat decesul să spună: „cel mai probabil au murit de frig” sau „cel mai probabil nu au murit de frig”!

Dacă „criminalii” au fost traumatismele şi nu era nimic de făcut, tot nu e de bine că a trecut atât de mult timp de la aterizarea forţată şi până la acordarea primului ajutor! Dacă însă „ucigaşul” a fost frigul, atunci poticnelile, bâlbâielile şi lipsa de coordonare a echipelor de căutare e adevăratul călău!

Nu vom afla niciodată adevărul! Autorităţile vor face tot posibilul să-l ascundă! Vor încerca să ne inoculeze ideea că au făcut tot ce era omeneşte posibil, că au acţionat ca la carte!

Nu ştim cu adevărat ce e viaţa. Poate că e asemenea unui ghem care se deapănă până la capăt: firul nu mai poate fi înnodat, la capătul lui survine moartea… Poate aşa a fost scris… Indignarea nu vine de la faptul că au murit, ci că nu au primit – la timp – îngrijiri medicale…

Dacă mă gândesc bine, autorităţile au avut mare noroc: Au avut parte de supravieţuitori conştienţi, dotaţi cu telefoane mobile cu bateriile încărcate… Că, dacă erau toţi inconştienţi şi nu aveau la ei telefoane mobile… îi mai găseau la primăvară, când dădea colţul ierbii…

Sincere condoleanţe familiilor îndoliate!

Surse:

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-16446858-salvamontistii-descoperit-locul-accidentului-aviatic-din-zona-belis-toti-sunt-raniti-este-foarte-frig.htm

http://economie.hotnews.ro/stiri-telecom-16450849-aplicatia-software-coordonare-misiunilor-cautare-salvare-ale-romtasa-fost-furnizata-2009-catre-teamnet-international.htm

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-16448221-tragedie-aviatica-doi-morti-cinci-raniti-filmul-evenimentelor-marile-semne-intrebare-accidentul-care-dus-moartea-celor-plecati-salveze-vieti.htm