(Aceasta este o poveste adevărată. Nu am dat nume și nu am precizat locuri deoarece nu vreau să umbresc amintirea unor prieteni.)
Pe vremea când eram copil, doamna Y avea o căsnicie fericită: un
soț iubitor și doi copii drăgălași. Până când, într-o bună zi, soțul ei a
fost diagnosticat cu leucemie și - după mai mulți ani de suferință - a
murit.
Rămasă văduvă, doamna Y a fost diagnosticată cu
cancer la sân. A fost operată doar la sânul bolnav, iar anii care au
urmat păreau să demonstreze că decizia medicului a fost una corectă: se
părea că nu ar fi fost necesară o dublă mastectomie, femeia se simțea
bine. După câțiva ani, din păcate, s-a constatat că avea cancer și la
celălalt sân.
A urmat o nouă operație. Tocmai când această
a doua operație urma să fie finalizată, Doamna Y a murit. Nu știu de
ce, poate datorită anesteziei o fi făcut șoc anafilactic... Medicii au
încercat să o resusciteze, dar nu au reușit, așa încât au declarat
decesul. I-au închis operația de formă, pentru a putea fi înmormântată
creștinește. Infirmierii și asistentele au eliberat masa de operație și
i-au dus trupul neînsuflețit direct la morgă.
A doua zi
dimineață, fiul și fiica au venit să-i ia trupul acasă. Nu știu ce au
simțit când s-au întâlnit cu ea. Știu ce a simțit ea. Doamna Y mi-a
povestit cum s-a trezit pe un fel de masă, lângă un alt cadavru, într-o
beznă totală și cum s-a târât prin încăperea rece. Tot ea mi-a povestit
cum își așteaptă moartea cu resemnare: ar fi trebuit, poate, să meargă
la spital să fie cusută, pentru că medicii, crezând-o moartă, o
cârpiseră, dar a ales să se chinuie cu acea cicatrice, pentru că-i era
frică...
A mai trăit încă cinci-șase ani, apoi cancerul a răpus-o.
(Pentru
a preîntâmpina asemenea situații, pacienții care mor în spital mai sunt
ținuți încă două ore în patul din salonul unde au fost internați, după
ce se încearcă resuscitarea lor... Însă și acest lucru îi nemulțumește
pe unii pacienți...)
Rămâi alături de noi. Te așteptăm și pe pagina România de astăzi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu